ameți (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AMEȚÍ, amețesc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală;
fig. a (se) zăpăci.
2. Refl. și
tranz. A (se) îmbăta (ușor). – Probabil
lat. *ammattire (
< mattus „beat”).
ameți (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)amețí (-țésc, -ít), vb. –
1. a se zăpăci. –
2. A-și pierde capul. –
3. A se îmbăta (ușor), a se chercheli. –
4. (
Fam.) A face ceva de mîntuială, a da rasol.
Lat. *
ammatteāre, de la *
mattea „băț, par”;
cf. it. ammazare „a omorî”,
sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoștinței”, de unde mai tîrziu în
it. „a omorî”, și în
rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoștință”. Schimbarea de
conjug. este firească la
vb. incoative. După Pușcariu,
ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din
lat. *
ammatῑre, de la *
mattus, de unde
it. matto „nebun”,
ammattire „a înnebuni” (
cf. REW 5401 și 5428); însă în
rom. nu este atestat *
mattus, în timp ce *
mattea s-a păstrat,
cf. măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la
ammitĕre, cf. Densusianu,
Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *
amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. –
Der. amețeală, s. f. (zăpăceală, vertij, tulburare;
Arg., plictiseală, lucru searbăd);
amețítor, adj. (care provoacă amețeala).
ameți (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AMEȚÍ, amețesc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală;
fig. a (se) zăpăci.
2. Refl. și
tranz. A (se) îmbăta. –
Lat. *ammattire (
< mattus „beat”).
ameți (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)amețí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. amețésc, imperf. 3
sg. amețeá; conj. prez. 3
să amețeáscăameți (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AMEȚÍ, amețesc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală;
fig. a (se) zăpăci (2).
2. Refl. și
tranz. A (se) îmbăta (ușor). — Probabil
lat. *ammattire (<
mattus „beat”).
amețì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)amețì v.
1. a se pierde cu firea;
2. a pricinui sau a avea amețeală;
3. a îmbăta. [Tr.
améte = lat. (SENSUS) AMMITTERE].