ambitus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din
fr. ambitus.ambitus (Dicționar de neologisme, 1986)ÁMBITUS s.n. Limitele extreme ale înălțimii sunetelor unei lucrări vocale sau instrumentale; întinderea unei voci sau a unui instrument. [Pl.
-suri. / < germ.
Ambitus, cf. lat.
ambitus].
ambitus (Marele dicționar de neologisme, 2000)ÁMBITUS s. n. 1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2). 2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților). (< germ.
Ambitus, lat.
ambitus)
ambitus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, 1996)ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din
fr. ambitus.ambitus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ámbitus s. n.ambitus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. — Din
fr. ambitus.