aluat - explicat in DEX

aluat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită cu plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr.: -lu-at] – Lat. allevatum (=allevatus „ridicat, înălțat”).

aluat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
aluát (aluáturi), s. n. – 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pîine, prăjituri etc. – 2. Pastă, materie. – 3. Drojdie, dospeală. – Mr. aloat, megl. (numai dim.) luțǫl, istr. aluǫt. Lat. allĕvatum, de la allĕvāre (Pușcariu 69; Candrea-Dens., 1008; REW 360; DAR). Fără a avea un corespondent romanic imediat, coincide cu sensul general al lui levare „a fermenta”, cf. it. lievito, ven. levar, aberg. levad, friul. levá, fr. levain, comel. (a)lwá, sp. (a)leudar.

aluat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Masă densă de făină amestecată cu un lichid sau cu grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Porțiune mică din cocă de pâine dospită, care își menține puterea de fermentație și poate înlocui drojdia. [Pr.: -lu-at] – Lat. *allevatum (= allevatus „care se ridică, se înălță”).

aluat (Dicționaru limbii românești, 1939)
aluát n., pl. urĭ (lat. allevatum, d. allevare, a ridica. V. ĭaŭ). Făină amestecată cu apă și frămîntată (coca, azimă) și în special fermentată (dospită). Mîncare de aluat, (cozonac, tort, plăcintă). V. țaĭc.

aluat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aluát (-lu-at) s. n., pl. aluáturi

aluat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aluat n. 1. substanță care produce fermentațiune, făină cu apă și sare; 2. pl. orice mâncare din făină. [Lat. *ALLEVATUM, din LEVARE, cu sensul de „a frământa„ în latinitatea medie].

aluat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALUÁT, aluaturi, s. n. 1. Pastă obținută din făină amestecată cu apă, grăsime etc., din care se prepară pâine, prăjituri etc.; cocă. 2. Bucățică de aluat (1) folosită ca plămădeală. 3. Prăjitură făcută din aluat (1). [Pr: -lu-at] — Lat. allevatum (= allevatus „ridicat, înălțat”).