altoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALTÓI1, altoaie, s. n. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [
Pl. și:
altoiuri] – Din
magh. oltvány.altoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însușirile altoiului.
2. (
Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [
Var.: (
reg.)
hultuí vb. IV] – Din
magh. oltani.altoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)altoí (altoiésc, altoít), vb. –
1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia. –
2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. –
Var. (
Mold.)
hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi,
Dict., 83). Sensul 2 nu apare și la
var. –
Der. altoială, s. f. (altoire);
altoi, s. n. (ramură folosită la altoire);
altoior, adj. (care altoiește);
altoitură, s. f. (altoire);
hultoană, s. f. (altoi);
hultuitură, s. f. (acțiunea de a altoi);
altoană, s. f. (
Mold., altoi).
altoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)altoi1, altoiuri s. n. proxenet
altoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)altoi2, altoiesc v. t. a bate; a lovi; a plesni
altoi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALTÓI1, (2) altoaie, s. n. 1. Altoire.
2. Ramură mică detașată dintr-o plantă-mamă, folosind la altoire. ♦ Plantă altoită. ♦ Plantă cultivată pentru a servi la altoire. [
Pl. și:
altoiuri] –
(1) Postverbal al lui
altoi, (2) magh. oltvány.altoi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV.
Tranz. 1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia, stabilind astfel un contact între țesuturile lor generatoare, în scopul de a da plantei altoite însușirile altoiului.
2. (
Fam.) A bate pe cineva; a lovi, a plesni. [
Var.: (
reg.)
hultuí vb. IV] –
Magh. oltani.altoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)altóĭ m., și n., pl.
oaĭe (ung.
oltvány, var. din
oltovány, pom altoit. V.
hultuon).
Vest. Ramură dintr' un pom maĭ bun răsădită într' un trunchĭ maĭ prost. Pom altoit:
altoiĭ tinerĭ (Agrb. Înt. 256). S. n., pl.
urĭ și
oaĭe. Vaccin. V.
prasad.altoi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)altoí, altoiesc, (oltoi), vb. tranz. –
1. A introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia.
2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Din magh. oltóág „a altoi„.
altoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)altói1 s. n.,
pl. altoáie