alogism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALOGÍSM s. n. Curent în filozofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. – Din
germ. Alogismus.alogism (Dicționar de neologisme, 1986)ALOGÍSM s.n. 1. Judecată care contrazice logica.
2. Negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, practicată de sceptici, mistici și fideiști. [Pl.
-me. / cf. germ.
Alogismus < gr.
a – fără,
logos – rațiune].
alogism (Marele dicționar de neologisme, 2000)ALOGÍSM s. n. 1. judecată care contrazice logica. 2. negare a gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, la sceptici, mistici și fideiști. (< germ.
Alogismus)
alogism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)alogísm s. n.alogism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALOGÍSM s. n. Curent în filosofie care preconiza negarea gândirii logice ca mijloc științific de cunoaștere autentică, susținut de sceptici, mistici și fideiști. — Din
germ. Alogismus.