allegro (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALLÉGRO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo vioi; repede. ♦ (Substantivat,
n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. –
Cuv. it.allegro (Dicționar de neologisme, 1986)ALLÉGRO adv. (
Muz.; ca indicație de execuție) Repede, vioi, vesel. ◊
Piu allegro = mai repede. //
s.n. Arie executată în acest tempo. ♦ Mișcare obișnuită a primei părți dintr-o sonată. [< it.
allegro].
allegro (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)allégro (it.)
(-le-gro) adv., s. n.; abr.
All{o}allegro (Marele dicționar de neologisme, 2000)ALLÉGRO I.
adv. (muz.) repede, vioi, vesel. II. s. n. parte a unei sonate, simfonii în acest tempo. (< it.
allegro)
allegro (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALLÉGRO adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În tempo vioi; repede. ♦ (Substantivat,
n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. –
It. allegro.allegro (Dicționaru limbii românești, 1939)*allégro adv. (cuv. it.).
Muz. Vioĭ, vesel. S. n. Pasagiŭ cîntat cu veselie:
un allegro.allegro (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALLÉGRO adv.,
s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) În tempo vioi; repede.
2. S. n. (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. —
Cuv. it.