alior - explicat in DEX

alior (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

alior (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
aliór (alióri), s. m. – Plantă, laptele cîinelui. Var. arior, aleúr. Lat. aureolus (Candrea, GS, III, 423); cf. prov. auriol. După Hasdeu, din lat. hellĕbŏrus, opinie acceptată de Pușcariu 65 cu observația că fonetismul nu pare clar.

alior (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aliór (-li-or) s. m., pl. alióri

alior (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALIÓR, aliori, s. m. (Bot.) 1. Laptele-cucului. 2. Laptele-câinelui. [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

alior (Dicționaru limbii românești, 1939)
aliór, V. aleur.

alior (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
aliór, -i, s.m. – (bot.) Specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc otrăvitor; lapte câinesc (Boiu Mare), lăptucă câinească (Săpânța), laptele cucului (ALR 1961: 647). Atestat în Borșa, dar și în Banat, sudul Moldovei și Dobrogea. – Lat. aureolus (< aurum „aur„) (Candrea, Șăineanu, DEX); Lat. helliborus (Hasdeu).

alior (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alior (aior) m. plantă cu florile gălbui și cu sucul otrăvicios, numită și laptele-cucului; țărancele vopsesc cu alior ouăle la Paște, cum și țesăturile (Euphorbia). [Forma dialectală aléur (Ialomița) pare a se raporta la lat. HELLEBORUS].

alior (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] — Lat. aureolus (< aurum „aur”).