alina - explicat in DEX

alina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.

alina (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
aliná (-n, -át), vb. – A liniști, a calma, a consola. Lat. *allēnāre (Byhan 11; Pușcariu 62; Candrea-Dens., 989; DAR; Rosetti, I, 79); cf. it. (sard.) allenare. Philippide, II, 658, presupune o formă *allēnῑre. – Der. alinător, adj. (care alină).

alina (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.

alina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă

alinà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alinà v. a liniști, a potoli, a ușura (durerea). [Lat. ALLENARE, din LENIS] ║ adv. lin, încetișor: alin s’oglindește ’n sufletele lor AL.

alina (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] — Lat. *allenare.