alchimie - explicat in DEX

alchimie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALCHIMÍE s. f. Chimia din evul mediu, în cadrul căreia se continuă și se amplifică practicile meșteșugărești ale antichității de obținere a unor produse, ca sticlă, coloranți, metale etc., adesea cu presupuse puteri miraculoase. – Din fr. alchimie, lat. alchemia.

alchimie (Dicționar de neologisme, 1986)
ALCHIMÍE s.f. Știință ocultă apărută în Egiptul antic și răspândită în evul mediu, care urmărea găsirea „elixirului vieții” pentru a obține tinerețea veșnică și a „pietrei filozofale” miraculoase cu care să prefacă toate metalele în aur. [Gen. -iei. / cf. fr. alchimie, it. alchimia < lat. med. alchemia, ar. al-kimiya].

alchimie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
alchimie, alchimii s. f. (pub., peior.) activitate politică, economică etc. cu o componentă ocultă

alchimie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ALCHIMÍE s. f. 1. știință ocultă din evul mediu, care urmărea prefacerea metalelor în aur și argint și aflarea unui leac. („elixirul vieții”) 2. subtilitate, analiză subtilă. (< fr. alchimie, lat. alchemia)

alchimie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALCHIMÍE s. f. Doctrină și activitate mistică în antichitate și în evul mediu, care își propunea să prefacă metalele simple în aur și argint și să dea oamenilor tinerețe veșnică; unele rezultate ale alchimiștilor au constituit începuturile chimiei științifice. – Fr. alchimie (lat. lit. alchemia).

alchimie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*alchimíe f. (fr. alchimie, mlat. alchymía și alchemía, d. ar. al-kimia, care nu e alta de cît [!] cuvîntu chimie cu art. arabic. V. chimie). O știință medievală pin [!] care se căuta peatra [!] filosofală (ca să prefacă un metal într' altu, maĭ ales în aur) și elixiru de prelungit vĭața. Eĭ i se datorește descoperirea fosforuluĭ, a pulberiĭ explozive, a alcooluluĭ ș. a. Pin ĭa [!] s' a ajuns la chimie.

alchimie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alchimíe s. f., art. alchimía, g.-d. alchimíi, art. alchimíei

alchimie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
alchimie f. știință cultivată în evul mediu spre a afla piatra filosofală, menită a preface metalele în aur, și panaceul universal, menit a da omului junețe și nemurire: alchimia a dat naștere chimiei moderne.

alchimie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALCHIMÍE s. f. Formă de studiere empirică, experimentală a naturii, îmbinată cu elemente de astrologie și misticism, care urmărește transformarea metalelor comune în aur, crearea unui „elixir al vieții”, descoperirea „pietrei filosofale” etc. – Din fr. alchimie, lat. alchemia.