alcătuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALCĂTUITÓR, -OÁRE, alcătuitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj. Care intră în compoziția unui lucru; constitutiv.
2. S. m. și
f. Persoană care alcătuiește ceva. [
Pr.:
-tu-i-] –
Alcătui1 +
suf. -tor.