albeață - explicat in DEX

albeață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albéțe s. f.] – Alb + suf. -eață.

albeață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
albeáță s. f., g.-d. art. albéții

albeață (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
albeață s. f. sg. (intl.) 1. lenjerie de pat 2. argint; argintărie

albeață (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. 2. Pată albă formată pe cornee; leucom; (impr.) cataractă. [Var.: (1) albéțe s. f.] – Din alb² + suf. -eață.

albeață (Dicționaru limbii românești, 1939)
albeáță f., pl. ețĭ (d. alb). Calitatea de a fi alb: albeața zăpeziĭ. Pată albă care se formează une-orĭ pe lumina ochĭuluĭ și împedecă [!] vederea.

albeață (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
albeáță, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria 2004: 1072). – Din alb + -eață.

albeață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
albeață f. 1. însușirea lucrurilor albe; 2. pată albă ca o perdea care împiedică lumina ochiului (la om și la animale domestice). [Lat. ALBITIES].

albeață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albéțe s. f.] — Alb + suf. -eață.