albeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALBEÁLĂ, (
2)
albeli, s. f. (
Pop.)
1. Faptul de
a (se) albi. 2. (La
pl.) Cosmetice de culoare albă. –
Albi +
suf. -eală.albeală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALBEÁLĂ, (
2)
albeli, s. f. (
Pop.)
1. Faptul de
a (se) albi. 2. (La
pl.) Cosmetice de culoare albă. – Din
albi +
suf. -eală.albeală (Dicționaru limbii românești, 1939)albeálă f., pl.
elĭ (d.
alb). Coloare [!] albă. Dres (suliman) alb. V.
alman.albeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)albeálă (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. albélii; (farduri)
pl. albélialbeală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)albeală f. dres sau suliman alb:
surda ostenești tu, babă, cu ale tale albeli PANN.
albeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALBEÁLĂ, (
2)
albeli, s. f. (
Pop.)
1. Faptul de
a (se) albi. 2. (La
pl.) Cosmetice de culoare albă. —
Albi +
suf. -eală.