albeață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime.
2. Leucom; (
impr.) cataractă (
2). [
Var.:
albéțe s. f.] –
Alb +
suf. -eață.albeață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)albeáță s. f., g.-d. art.
albéțiialbeață (Dicționar de argou al limbii române, 2007)albeață s. f. sg. (intl.) 1. lenjerie de pat
2. argint; argintărie
albeață (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă.
2. Pată albă formată pe cornee; leucom; (
impr.) cataractă. [
Var.:
(1) albéțe s. f.] – Din
alb2 +
suf. -eață.albeață (Dicționaru limbii românești, 1939)albeáță f., pl.
ețĭ (d.
alb). Calitatea de a fi alb:
albeața zăpeziĭ. Pată albă care se formează une-orĭ pe lumina ochĭuluĭ și împedecă [!] vederea.
albeață (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)albeáță, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria 2004: 1072). – Din alb + -eață.
albeață (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)albeață f.
1. însușirea lucrurilor albe;
2. pată albă ca o perdea care împiedică lumina ochiului (la om și la animale domestice). [Lat. ALBITIES].
albeață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ALBEÁȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime.
2. Leucom; (
impr.) cataractă (2). [Var.:
albéțe s. f.] —
Alb +
suf. -eață.