alaman - explicat in DEX

alaman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec.

alaman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alamán¹ (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne

alaman (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
alamán² (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne

alaman (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. — Et. nec.

alaman (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ALAMÁN, -Ă, alamani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Numele unor tri­buri germanice care au trăit (în sec. III-VI) în regiunea Rinului; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alamanilor (1), privitor la alamani. [Var.: alemán, -ă s. m. și f., adj.] — Din germ. Alemanne, fr. Alamans.