ajutorință - explicat in DEX

ajutorință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. – Ajutori + suf. -ință.

ajutorință (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. 1. Ajutor¹. 2. (Înv.) Dare, impozit. – Din ajutori + suf. -ință.

ajutorință (Dicționaru limbii românești, 1939)
ajutorínță f., pl. e. Ajutor (Rar). Un bir suplementar [!] care se plătea de doŭă orĭ pe an (vara și ĭarna) în sec. 18 în Moldova.

ajutorință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ajutorínță (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorínței; pl. ajutorínțe

ajutorință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ajutorință f. 1. ajutor: însoțit de ajutorințe ungurești OD.; 2. numele unei dări suplimentare (în epoca fanariotă).

ajutorință (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AJUTORÍNȚĂ, ajutorințe, s. f. (Înv.) 1. Ajutor (2). 2. Numele unui impozit din sec. XVIII din Țara Românească și din Moldova. — Ajutori + suf. -ință.