ageamiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj.,
s. m. și
f. (
Fam.) Începător, novice, profan; (om) care nu se pricepe. – Din
tc. acemi.ageamiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ageamíu (ageamíe), adj. – Nepriceput. –
Mr. ağami(t), megl. ağamiia. Tc. acemi, din
arab. ‘ağam „barbar” (Șeineanu, II, 12; Lokotsch 29);
cf. ngr. ἀτζαμής,
bg. ağamija. Din aceeași rădăcină provine
arab. ağamiya „limbă barbară”, de unde
sp. aljamia; la fel ca
tc. acem, de unde
rom. agem (
per.),
sec. XVII.
ageamiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ageamiu, ageamii s. m. (intl.) infractor mărunt / mediocru
ageamiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj. (
Fam.; adesea substantivat) Începător, nepriceput, neștiutor. –
Tc. acami, acemi.ageamiu (Dicționaru limbii românești, 1939)ageamíu, -íe (
ea dift.) adj. (turc.
ağami și
ağemi, d. ar.
ağemi, Pers. Nearab, barbar, grosolan; ngr.
atzamís).
Fam. Novice, începător, fără experiență. – Și
ha-; în Mold.
agemiŭ.ageamiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ageamíu (
fam.)
adj. m.,
s. m.;
adj. f.,
s. f. ageamíe; pl. m. și
f. ageamíiageamiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ageamiu a.
1. începător, novice, fără experiență:
vestitul ageamiu OD.;
2. nepriceput (mai ales la jocul cărților):
scoteau din brâu câte o pereche de cărți... și spălau pe ageamii de parale GHICA. [Turc. ADJAMI, ignorant, nedibaciu, lit. persan, adică străin de limba arabă].
ageamiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AGEAMÍU, -ÍE, ageamii, adj.,
s. m. și
f. (
Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. — Din
tc. acemi.