agarean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AGAREÁN, agareni, s. m. (
Înv.) Păgân, turc sau tătar; mahomedan. [
Var.:
agarineán s. m.] – Din
sl. agarĕaninŭ.agarean (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)agareán (-nă), adj. – Păgîn, necredincios. –
Sl. agarĕninŭ (‹
ngr. ἀγαρήνος) de la numele
Agar (Tagliavini,
Arch. Rom., XVI, 338). –
Der. agarenie, s. f. (
înv., idolatrie, păgînitate);
agarinesc, adj. (
înv., păgîn).
agarean (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AGAREÁN, agareni, s. m. (
Înv.) Păgân; mahomedan. [
Var.:
agarineán s. m.] – Slav (
v. sl. agarĕaninŭ).
agarean (Dicționaru limbii românești, 1939)agareán, -ncă s. (vsl.
agarĭenínu).
Vechĭ. Păgîn.
agarean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)agareán (-rean) (
înv.)
s. m.,
pl. agaréniagarean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AGAREÁN, agareni, s. m. (
Înv.) Păgân, turc sau tătar; mahomedan. [Var.:
agarineán s. m.] — Din
sl. agarĕaninŭ.