agapă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc; masă colegială.
2. Masă comună frățească la vechii creștini. – Din
fr.,
lat. agape.agapă (Dicționar de neologisme, 1986)AGÁPĂ s.f. 1. Masă comună la primii creștini.
2. Masă prietenească. [Cf. fr., lat., gr.
agape].
agapă (Marele dicționar de neologisme, 2000)AGÁPĂ s. f. 1. masă comună la primii creștini. 2. masă colegială. (< fr., lat.
agape)
agapă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc.
2. Masă comună frățească la vechii creștini. –
Fr. agape (
lat. lit. agape).
agapă (Dicționaru limbii românești, 1939)*agápă f., pl.
e (vgr.
agápe, iubire). Ospăț comun al primilor creștinĭ. Astăzĭ, masă comună de prietenĭ, de profesioniștĭ:
agapa unor ziariștĭ.agapă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)agápă s. f.,
g.-d. art. agápei; pl. agápeagapă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)agapă f.
1. oaspățul ce primii creștini îl luau în comun;
2. (mai ales la pl.) ospăț în genere, banchet între prieteni.
agapă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AGÁPĂ, agape, s. f. 1. Ospăț cu caracter intim, prietenesc; masă colegială.
2. Masă comună frățească la vechii creștini. — Din
fr.,
lat. agape.