aflător - explicat in DEX

aflător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. (Rar) Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat; înv.) Inventator. – Afla + suf. -ător.

aflător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AFLĂTÓR, -OÁRE, aflători, -oare, adj. Care (se) află, (se) găsește. ♦ (Substantivat, înv.) Inventator. – Din afla + suf. -(ă)tor.

aflător (Dicționaru limbii românești, 1939)
aflătór, -oáre adj. Care află, descopere [!]. Care se află: Româniĭ aflătorĭ în Paris.

aflător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aflătór (a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflătóri; f. sg. și pl. aflătoáre

aflător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aflător a. și m. 1. care află sau descopere: aflătorul tipografiei NEGR.; 2. care s’află (undeva).