adăuga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADĂUGÁ, adáug, vb. I.
1. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare.
2. Refl. și
tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [
Pr.:
-dă-u-. –
Var.:
adăogá vb. I,
adáoge vb. III,
adăogí, adăugí vb. IV] –
Lat. *adaugere.adăuga (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADĂUGÁ, adáug, vb. I.
1. Tranz. A mai pune peste, a pune în plus. ♦ A spune sau a scrie în continuare sau în completare.
2. Refl. A se alătura, a se alipi, a se reuni. [
Var.:
adăogá vb. I,
adáoge vb. III,
adăogí, adăugí vb. IV] –
Lat. *adaugĕre.adăuga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adăugá (a ~) (-dă-u-) vb.,
ind. prez. 1
sg. adáug, 3
adáugă (-da-u-), 1
pl. adăugắm; conj. prez. 3
să adáuge; ger. adăugấndadăuga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADĂUGÁ, adáug, vb. I.
1. Tranz. A mai pune peste..., a da în plus; a face să sporească. ♦ A spune sau a scrie ceva în continuare sau în completare.
2. Refl. și
tranz. A (se) alătura, a (se) alipi, a (se) reuni. [
Pr.:
-dă-u-. — Var:
adăogá vb. I,
adáoge vb. III,
adăogí, adăugí vb. IV] —
Lat. *adaugere.