adăsta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADĂSTÁ, adắst, vb. I.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A aștepta. [
Prez. ind. și:
adást] –
Lat. ad-astare.adăsta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)adăstá (-ást, -át), vb. – A aștepta. –
Mr. adastu. <
Lat. ădastāre „a fi prezent” (Pușcariu 22; REW 148; DAR), care nu trebuie confundat cu
lat. adastare „a grăbi” (REW 3990), de origine germanică. Se remarcă tendința de a conjuga
eu adăstez.adăsta (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADĂSTÁ, adắst, vb. I.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A aștepta. [
Prez. ind. și:
adást] –
Lat. ad-astare.adăsta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adăstá (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. adắst, 2
sg. adắști, 3
adástă; conj. prez. 3
să adásteadăstà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adăstà v. a aștepta cu nerăbdare. [Lat. ADASTARE].
adăsta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADĂSTÁ, adắst, vb. I.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A aștepta. [
Prez. ind. și:
adást] —
Lat. ad-astare.