adăpa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADĂPÁ, adắp, vb. I.
Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦
Refl. (Despre animale) A bea apă. ◊
Fig. A se adăpa la izvoarele științei sau ale culturii.[
Prez. ind. și:
adáp] –
Lat. adaquare.adăpa (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)adăpá (adáp, adăpát), vb. –
1. A da apă de băut unui animal. –
2. A îmbiba, a impregna.
3. (Înv.) A da, a administra (un medicament).
4. (Înv.) A otrăvi. –
Mr. adep,, megl. dap, istr. adŏpu. <
Lat. ădaquāre (Pușcariu 20; REW 147; DAR);
cf. it. adacquare (
salent. dakware, bar. adakwe),
prov. azaigar, v. fr. aever (
fr. din Vest
aiguer, cf. Gamillscheg 20). Sensul 4, astăzi rar, se bazează pe confuzia între „băutură” și „otravă”,
cf. fr. poison (‹
potionem).
Der. adăpat, s. n. (acțiunea de a adăpa);
adăpătoare, s. f. (loc de adăpat);
adăpător, adj. (care adapă);
adăpătură, s. f. (
înv., otrăvire).
adăpa (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADĂPÁ, adắp, vb. I.
Tranz. 1. A da apă de băut unui animal. ♦
Refl. (Despre animale) A bea apă.
2. Fig. A uda, a umezi.
Să adapi pământul cu sânge de tirani (ALEXANDRESCU). [
Prez. ind. și:
adáp] –
Lat. adaquare.adăpa (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)adăpá, adap, vb. tranz. – A da apă la animale. – Lat. adaquare.
adăpa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adăpá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. adắp, 2
sg. adắpi, 3
adápă; conj. prez. 3
să adápeadăpa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADĂPÁ, adắp, vb. I.
Tranz. A da apă de băut unui animal. ♦
Refl. (Despre animale) A bea apă. [
Prez. ind. și:
adáp] —
Lat. adaquare.