adus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. –
V. aduce.adus (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. 1. Aplecat, încovoiat.
2. (În
expr.)
Adus din meșteșug = întocmit cu dibăcie.
Adus din condei = exprimat cu abilitate. –
V. aduce.adus (Dicționaru limbii românești, 1939)adús, -ă adj. (d.
aduc).
Rar. Încovoĭat, adus în formă de:
om adus de spate (gîrbov). S. n., pl.
urĭ. Acțiunea de a aduce des.
adus (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adus a.
1. dus la;
2. fasonat:
marmoră adusă așa că închipuia fel de fel de flori ISP.;
3. încovoiat:
iatagan adus.adus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADÚS, -Ă, aduși, -se, adj. Aplecat, încovoiat. —
V. aduce.