adia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADIÁ, pers. 3
adíe, vb. I.
1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare.
2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura.
3. Tranz. (
Reg.) A mângâia, a atinge ușor.
4. Intranz. (
Reg.) A clătina, a mișca ușor. [
Pr.:
-di-a] –
Lat. *adiliare.adia (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADIÁ, adíi, vb. I.
1. Intranz. (Despre vânt, la
pers. 3) A sufla lin, ușor; (despre miros) a veni în unde ușoare. ♦
Tranz. A murmura, a șopti.
2. Tranz. (
Reg.) A mângâia; a atinge ușor.
3. Intranz. (
Reg.) A clătina, a mișca. –
Lat. *adiliare (
< ilia „pânză”).
adia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)adiá (-iéz, -át), vb. –
1. (Despre vînt) A sufla ușor. –
2. A clătina, a tremura, a mișca ușor. –
3. A mîngîia, a netezi. –
Mr. adil’u „respir”. <
Lat. ădŏlĕre „a transforma în aburi, a evapora”, prin intermediul unei forme
vulg. *
ădŏliāre; cf. ădolĕscĕre „a transforma în vapori” sau „a degaja, a emana”. Reducerea *
aduia › adia pare dificilă (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însă
cf. baiur › baier. Pentru sensul 3,
cf. fr. flatter, din
lat. flare. Etimonul *
adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca
der. vulg. de la
adūlāre „a adula”, ceea ce presupune că sensul 3 este cel primitiv (
cf. împotriva acestei păreri Graur,
BL, V, 86). Este puțin probabilă ipoteza lui Candrea,
Conv. lit., XXXIX, 119 (
cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un
lat. *
adiliāre, de la
ilia; și cu atît mai puțin cea a provenienței din
halare sau
anhelare (Giuglea,
LL, II, 39); din
pol. odwiać „a sufla” (Cihac, II, 1); sau din
sb. dujem, bg. dujă „a sufla” (Scriban), care pare a proveni din
rom.adia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adiá (a ~) (-di-a) vb.,
ind. prez. 3
adíe; conj. prez. 3
să adíe; ger. adiínd (-di-ind)adia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADIÁ, pers. 3
adíe, vb. I.
1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare.
2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura.
3. Tranz. (
Reg.) A mângâia; a atinge ușor.
4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [
Pr.:
-di-a] —
Lat. *adiliare.adià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adià v. a sufla lin, a bate încetișor:
zefirii ce adie cânturi dulci ca un fior EM. [Origină necunoscută].