adagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADÁGIU, adagii, s. n. (
Livr.) Maximă, sentință, aforism. – Din
lat. adagium, fr. adage.adagiu (Dicționar de neologisme, 1986)ADÁGIU s.n. Maximă, sentință, aforism. [Pron.
-giu. / < lat.
adagium, cf. fr.
adage, it.
adaggio].
adagiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)ADÁGIU s. n. maximă, sentință, aforism, apoftegmă, dicton. (< lat.
adagium)
adagiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADÁGIU, adagii, s. n. (Rar) Maximă, sentință. –
Lat. lit. adagium (
fr. adage).
adagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adágiu (maximă) [
giu pron. gyu]
s. n.,
art. adágiul; pl. adágii, art. adágiile (-gi-i-)adagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)adagiu n. maximă veche.
adagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADÁGIU, adagii, s. n. Maximă, sentință, aforism. —
Din lat. adagium, fr. adage.adagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*adágiŭ n. (lat.
adagium). Zicătoare, locuțiune. De ex.:
Nicĭ pe dracu să-l vezĭ, nicĭ cruce să-țĭ facĭ.