acrum (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)acrúm, s. n. – Aftă. <
Ngr. ἀϰρούμι (Gáldi 137).
acrum (Dicționaru limbii românești, 1939)acrúm n., (ngr.
akrúmi, id.)
Rar. O boală a pruncilor (afte?). Sare amară (sulfat de magnezie)?
acrùm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)acrùm n. un fel de boală de copii care se întinde peste tot corpul. [Gr. mod.
AKRÚMI].