acorda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACORDÁ, (
1, 2)
acórd, (
3)
acordez, vb. I.
Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui.
2. A stabili acordul gramatical.
3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. – Din
fr. accorder.acorda (Dicționar de neologisme, 1986)ACORDÁ vb. I. tr. 1. A da (cu bunăvoință, cu atenție); a concede; a atribui.
2. A stabili între cuvintele unei propoziții un raport impus de regulile sintaxei (în ceea ce privește genul, numărul etc.).
3. A da coardelor sau sunetului unui instrument muzical un anumit ton. [P.i. (1,2)
acord, (3)
-dez, 3,6 (1,2)
-dă, (3)
-dează. / cf. fr.
accorder, it.
accordare].
acorda (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACORDÁ vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui. 2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei propoziții. 3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton. 4. a sintoniza. (< fr.
accorder, lat.
accordare)
acorda (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACORDÁ, (
1, 2)
acórd, (
3)
acordez, vb. I.
Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință).
2. A stabili acordul gramatical.
3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeași înălțime. –
Fr. accorder.acorda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I.
Tranz. 1. A da (cu îngăduință, cu grijă, cu atenție, cu bunăvoință); a oferi; a atribui.
2. A stabili acordul gramatical.
3. A regla frecvența unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât să fie egală cu frecvența altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce sunetele unui instrument muzical la înălțimea corectă. – Din
fr. accorder.acorda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acordá1 (a ~) (a da, a face acordul gramatical)
vb.,
ind. prez. 3
acórdăacorda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)acordá2 (a ~) (a regla un instrument muzical)
vb.,
ind. prez. 3
acordeázăacordà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)acordà v.
1. a pune instrumente la acelaș ton;
2. a recunoaște:
acord că n’am dreptate; 3. a da bucuros, a dărui:
a acorda o grație; 4. a așeza vorbele unei propozițiuni după regulile gramaticale.