aclamație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la
pl.) Manifestare a aprobării sau a entuziasmului față de cineva sau de ceva, prin urale sau prin aplauze; ovație, aclamare. – Din
fr. acclamation, lat. acclamatio.aclamație (Dicționar de neologisme, 1986)ACLAMÁȚIE s.f. Exclamație de aprobare entuziastă față de cineva sau de ceva; ovație. [Gen.
-iei. Var.
aclamațiune s.f. / cf. fr.
acclamation, it.
acclamazione, lat.
acclamatio].
aclamație (Marele dicționar de neologisme, 2000)ACLAMÁȚIE s. f. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mulțimi; ovații. (< fr.
acclamation, lat.
acclamatio)
aclamație (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. Manifestare a aprobării sau a entuziasmului, prin urale sau aplauze; ovație. –
Fr. acclamation (
lat. lit. acclamatio, -onis).
aclamație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ACLAMÁȚIE, aclamații, s. f. (Mai ales la
pl.) Urale, aplauze prin care o mulțime își manifestă entuziasmul sau aprobarea pentru cineva sau ceva; ovație, aclamare. – Din
fr. acclamation, lat. acclamatio.aclamație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aclamáție (a-cla-, -ți-e) s. f.,
art. aclamáția (-ți-a), g.-d. art. aclamáției; pl. aclamáții, art. aclamáțiile (-ți-i-)