șfichiuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘFICHIUITÚRĂ, șfichiuituri, s. f. Lovitură dată cu șfichiul (
II 1);
fig. înțepătură, zeflemea, ironie. [
Pr.:
-chiu-i-] –
Șfichiui +
suf. -tură.șfichiuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șfichiuitúră (-chiu-i-) s. f.,
g.-d. art. șfichiuitúrii; pl. șfichiuitúrișfichiuitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘFICHIUITÚRĂ, șfichiuituri, s. f. Lovitură dată cu șfichiui (
II 1);
fig. înțepătură, zeflemea, ironie. [
Pr.: -
chiu-i] —
Șfichiui +
suf. -
tură.șfichĭuitură (Dicționaru limbii românești, 1939)șfichĭuitúră f., pl.
ĭ. Vorbă pin [!] care șfichĭuĭeștĭ. – Și
sf- și
sfl-.