șfichiuitură - explicat in DEX

șfichiuitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘFICHIUITÚRĂ, șfichiuituri, s. f. Lovitură dată cu șfichiul (II 1); fig. înțepătură, zeflemea, ironie. [Pr.: -chiu-i-] – Șfichiui + suf. -tură.

șfichiuitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
șfichiuitúră (-chiu-i-) s. f., g.-d. art. șfichiuitúrii; pl. șfichiuitúri

șfichiuitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘFICHIUITÚRĂ, șfichiuituri, s. f. Lovitură dată cu șfichiui (II 1); fig. înțepătură, zeflemea, ironie. [Pr.: -chiu-i] — Șfichiui + suf. -tură.

șfichĭuitură (Dicționaru limbii românești, 1939)
șfichĭuitúră f., pl. ĭ. Vorbă pin [!] care șfichĭuĭeștĭ. – Și sf- și sfl-.