șabana (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘABANÁ, șabanale, s. f. Haină lungă asemănătoare cu un anteriu, pe care o purtau aprozii, vornicii și pajii la curțile domnești. [
Var.:
șavaná s. f.] – Din
tc. șebane.șabana (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)șabaná (șabanále), s. f. – Livrea, haină de uniformă. –
Var. șa(r)vana. Tc. șebane (Tiktin).
Sec. XVIII.
șabana (Dicționaru limbii românești, 1939)șabaná, V.
hervanea.șabana (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)șabaná s. f.,
art. șabanáua, g.-d. art. șabanálei; pl. șabanále, art. șabanáleleșabana (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ȘABANÁ, șabanale, s. f. Haină lungă asemănătoare cu un anteriu, pe care o purtau aprozii, vornicii și pajii ia curțile domnești. [
Var.:
șavaná s. f.] — Din
tc. șebane.șabanà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)șabanà f. Mold. un fel de haină scumpă:
copiii din casă erau îmbrăcați cu șabanale și cu cabanițe BĂLC. [Turc. ȘEBANÈ, haină de noapte (din ȘEB, noapte)].