iubitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. –
Iubi +
suf. -tor.iubitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iubitór adj. m.,
pl. iubitóri; f. sg. și
pl. iubitoáreiubitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iubitor a. și m. care iubește.
iubitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubește, înclinat să iubească; căruia îi place ceva, plin de dragoste, drăgăstos. —
Iubi +
suf. -tor.ĭubitor (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭubitór, -oáre adj. Care ĭubește, doritor:
om ĭubitor de lux.