ieșitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. –
Ieși +
suf. -tură.ieșitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ieșitúră (
înv.)
s. f.,
g.-d. art. ieșitúrii; pl. ieșitúriieșitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IEȘITÚRĂ, ieșituri, s. f. (
Înv.) Partea ieșită în afară (la o construcție, la o piesă etc.); proeminență, ieșind. —
Ieși +
suf. -tură.ĭeșitură (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭeșitúră f., pl.
ĭ. Ceva ĭeșit în relief, proeminență, excrescență.