ĭatagan - explicat in DEX

iatagan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán, -e s. n.] – Din tc. yatağan.

iatagan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
iatagán (iatagáne), s. n. – Sabie turcească cu lama curbă, cu două tăișuri. – Var. iartagan, ie(r)tagan. Mr. γiatăgane. Tc. yatagan (Roesler 593; Șeineanu, II, 221; Lokotsch 944), cf. ngr. γιαταγάνι, alb., bg. jatagan.

iatagan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iatagán s. n., pl. iatagáne

iatagan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iatagan n. sabie încovoiată turcească cu două tăișuri: iatagane de Horasan OD. [Turc. YATAGAN].

iatagan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [Var.: iartagán s. n.] — Din tc. yatağan.

ĭatagan (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭatagán n., pl. e (turc. ĭataghan, de unde și ngr. gĭatagáni, bg. sîrb. ĭatagan, ung. jatagány). Un fel de sabie turcească încovoĭată și lată la capăt. – În est și ĭartagan.