iatagan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [
Var.:
iartagán, -e s. n.] – Din
tc. yatağan.iatagan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iatagán (iatagáne), s. n. – Sabie turcească cu lama curbă, cu două tăișuri. –
Var. iartagan, ie(r)tagan. Mr. γiatăgane. Tc. yatagan (Roesler 593; Șeineanu, II, 221; Lokotsch 944),
cf. ngr. γιαταγάνι,
alb.,
bg. jatagan.iatagan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iatagán s. n.,
pl. iatagáneiatagan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iatagan n. sabie încovoiată turcească cu două tăișuri:
iatagane de Horasan OD. [Turc. YATAGAN].
iatagan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IATAGÁN, iatagane, s. n. Sabie turcească, de lungime mijlocie, cu lama curbă și lată, cu două tăișuri. [
Var.:
iartagán s. n.] — Din
tc. yatağan.ĭatagan (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭatagán n., pl.
e (turc.
ĭataghan, de unde și ngr.
gĭatagáni, bg. sîrb.
ĭatagan, ung.
jatagány). Un fel de sabie turcească încovoĭată și lată la capăt. – În est și
ĭartagan.