învenina (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVENINÁ, înveninez, vb. I.
1. Tranz. A otrăvi (cu venin); a face ca ceva să devină otrăvitor.
2. Refl. și
tranz. Fig. A deveni sau a face să devină neplăcut, greu de suportat; a (se) înrăi, a (se) înrăutăți. ♦ A (se) umple de supărare, de amărăciune, de ciudă, de invidie, de ură; a (se) înrăi. –
Lat. invenenare.învenina (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înveniná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
învenineázăînveninà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înveninà v.
1. a da venin;
2. a lua venin. [Lat. VENENARE].