întrema (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTREMÁ, întremez, vb. I.
Refl. A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni. ◊
Tranz. Tratamentul l-a întremat. ♦
Fig. A se întări. –
Et. nec.întrema (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)întremá (întreméz, întremát), vb. –
1. A mișca, a agita. –
2. (
Refl.) A se înzdrăveni, a se face bine. –
Var. (
Mold.,
Bucov.)
întrarma. De la
arm „picior”, cu
pref. întru- (Pușcariu,
Dacor., I, 235; DAR; Pușcariu,
Lr., 358); sensul ar fi, deci, „a pune pe picioare, a scula”. Este mai puțin probabilă
der. din
lat. trama (Crețu 376; Tiktin). –
Der. întremător, adj. (care întremează).
întrema (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întremá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
întremeázăîntremà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întremà v.
1. a reveni la sănătate:
cu încetul se întrema; 2. a recăpăta:
bătrânul gura ’și întremează PANN;
3. a restabili:
să’și întremeze oștirea din spaimă BĂLC. [Metaforă luată din tehnica țesutului (v.
tramă): a întinde pânza spre a o țese, în opozițiune cu
destrăma].