întrebuința (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I.
Tranz. A folosi, a utiliza. ◊
Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. –
În + trebuința.întrebuința (Dicționar de argou al limbii române, 2007)întrebuința, întrebuințez v. r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare.
întrebuința (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb.,
ind. prez. 3
întrebuințeázăîntrebuințà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întrebuințà v.
1. a face uz, a se servi de;
2. a da de lucru:
fabrica întrebuințează mulți oameni. [V.
trebuință].