întemeietor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și
f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [
Pr.:
-me-ie-] –
Întemeia +
suf. -ător.întemeietor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întemeietór s. m.,
pl. întemeietóriîntemeietor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întemeietor m. cel ce întemeiază.
întemeĭetor (Dicționaru limbii românești, 1939)întemeĭetór, -oáre adj. și s. Care întemeĭază.