îndoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDOÍ, (
I)
îndói, (
II, III)
îndoiesc, vb. IV.
I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta).
2. Tranz. și
refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦
Refl. (Despre oameni) A se gârbovi.
II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla;
p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori).
2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția.
III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). –
În + doi.îndoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)îndoi, îndoiesc v. r. 1. (
intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală.
2. (
glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe.
îndoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)îndoi, îndoi v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală
2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe
îndoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îndoí1 (a ~) (a împături, a încovoia)
vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. îndói, 3
îndoáie, imperf. 3
sg. îndoiá; conj. prez. 3
să îndoáieîndoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!îndoí2 (a ~) (a dubla)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. îndoiésc, imperf. 3
sg. îndoiá; conj. prez. 3
să îndoiáscăîndoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!îndoí3 (a se ~) (a ezita)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se îndoiéște, imperf. 3
sg. se îndoiá; conj. prez. 3
să se îndoiáscăîndoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)îndóĭ și
-ĭésc, a
-í v. tr. (d.
doĭ. V.
dez-doĭ. –
Eŭ îmdoĭ, tu îndoĭ, el îndoaĭe; să îndoaĭe). Fac curb, încovoĭ:
a îndoi o vargă. Aplec punînd foaĭe peste foaĭe (fr.
pler și
corner):
a îndoi o coală în patru, a îndoi o cartă [!] de vizită. Amestec în jumătate:
a îndoi vinu cu apă. Fac de doŭă orĭ maĭ mare (duplu [!]):
a îndoi veniturile. V. refl.
Ramurile se îndoaĭe de vînt, hîrtia se îndoaĭe ușor. Fig. (numaĭ
mă îndoĭesc). Staŭ la îndoĭală (în dubiŭ), nu-s sigur:
mă îndoĭesc de adevăru vorbelor luĭ.îndoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îndoì v.
1. a face de două ori mai mare:
a îndoi veniturile; 2. a strânge înfășurând:
a îndoi rufele; 3. a apleca, a încovoia:
a îndoi o cracă; 4. fig. a sta la îndoeală, a nu fi sigur:
de ce te îndoești?