îndoì - explicat in DEX

îndoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNDOÍ, (I) îndói, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.

îndoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
îndoi, îndoiesc v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală. 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe.

îndoi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
îndoi, îndoi v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe

îndoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
îndoí¹ (a ~) (a împături, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndói, 3 îndoáie, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 să îndoáie

îndoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!îndoí² (a ~) (a dubla) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiésc, imperf. 3 sg. îndoiá; conj. prez. 3 să îndoiáscă

îndoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!îndoí³ (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiéște, imperf. 3 sg. se îndoiá; conj. prez. 3 să se îndoiáscă

îndoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
îndóĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. doĭ. V. dez-doĭ. – Eŭ îmdoĭ, tu îndoĭ, el îndoaĭe; să îndoaĭe). Fac curb, încovoĭ: a îndoi o vargă. Aplec punînd foaĭe peste foaĭe (fr. pler și corner): a îndoi o coală în patru, a îndoi o cartă [!] de vizită. Amestec în jumătate: a îndoi vinu cu apă. Fac de doŭă orĭ maĭ mare (duplu [!]): a îndoi veniturile. V. refl. Ramurile se îndoaĭe de vînt, hîrtia se îndoaĭe ușor. Fig. (numaĭ mă îndoĭesc). Staŭ la îndoĭală (în dubiŭ), nu-s sigur: mă îndoĭesc de adevăru vorbelor luĭ.

îndoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
îndoì v. 1. a face de două ori mai mare: a îndoi veniturile; 2. a strânge înfășurând: a îndoi rufele; 3. a apleca, a încovoia: a îndoi o cracă; 4. fig. a sta la îndoeală, a nu fi sigur: de ce te îndoești?