închipuì - explicat in DEX

închipui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV. Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦ Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare. 2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina. 3. A reprezenta, a simboliza; a forma. 4. (Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. – În + chip + suf. -ui.

închipui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
închipuí, închipuiesc, vb. tranz. – A transforma, a face, a întocmi; a reprezenta printr-o icoană: „Vin meșteri și mă cioplesc, / Icoane mă-nchipuiesc” (Bilțiu 1996: 224). – Din în- + chip „față, înfățișare” + -ui.

închipui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
închipuí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. închípui, 3 închípuie, imperf. 3 sg. închipuiá; conj. prez. 3 să închípuie; ger. închipuínd

închipuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
închípuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. chip). Vechĭ. Formez, daŭ formă: Dumnezeŭ închipui omul. Compar, asemăn: pe ceĭ bunĭ îĭ închipuim pămîntuluĭ celuĭ roditor. V. intr. Semăn, mă compar: somnul închipuĭește morțiĭ. Azĭ. V. tr. Imaginez, concep: a închipui un tabloŭ, o mașină. Figurez, reprezent [!]: îmĭ închipui ce-a fost în acel naufragiŭ, îmĭ închipuĭ că-s fericit. Bănuĭesc, presupun: îmĭ închipuĭ ce a spus! Închipez, înjghebez, procur: Tu aĭ boĭ: de ce nu-țĭ închipuĭeștĭ și un car? (Cr.). Exclamativ: Închipuĭește-țĭ (adică: ce nenorocire! ce comedie!).

închipuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
închipuì v. 1. a face un chip, a reprezenta: marmura închipuia fel de fel de flori ISP.; 2. a-și pune în minte, a-și imagina: închipuiește-ți; 3. Mold. a face toate chipurile, a înjgheba: tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și un car? CR.