închipui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCHIPUÍ, închípui, vb. IV.
Tranz. 1. (Cu pronumele în dativ) A-și face o părere sau o imagine despre cineva sau ceva; a-și imagina. ♦
Refl. A se imagina pe sine însuși într-o situație sau împrejurare.
2. A plăsmui cu mintea, cu fantezia; a imagina.
3. A reprezenta, a simboliza; a forma.
4. (
Pop.) A face, a întocmi, a înjgheba. –
În +
chip +
suf. -ui.închipui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)închipuí, închipuiesc, vb. tranz. – A transforma, a face, a întocmi; a reprezenta printr-o icoană: „Vin meșteri și mă cioplesc, / Icoane mă-nchipuiesc” (Bilțiu 1996: 224). – Din în- + chip „față, înfățișare” + -ui.
închipui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)închipuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. închípui, 3
închípuie, imperf. 3
sg. închipuiá; conj. prez. 3
să închípuie; ger. închipuíndînchipuĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)închípuĭ și
-ĭésc, a
-í v. tr. (d.
chip).
Vechĭ. Formez, daŭ formă:
Dumnezeŭ închipui omul. Compar, asemăn:
pe ceĭ bunĭ îĭ închipuim pămîntuluĭ celuĭ roditor. V. intr. Semăn, mă compar:
somnul închipuĭește morțiĭ. Azĭ. V. tr. Imaginez, concep:
a închipui un tabloŭ, o mașină. Figurez, reprezent [!]:
îmĭ închipui ce-a fost în acel naufragiŭ, îmĭ închipuĭ că-s fericit. Bănuĭesc, presupun:
îmĭ închipuĭ ce a spus! Închipez, înjghebez, procur:
Tu aĭ boĭ: de ce nu-țĭ închipuĭeștĭ și un car? (Cr.). Exclamativ:
Închipuĭește-țĭ (adică:
ce nenorocire! ce comedie!).
închipuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)închipuì v.
1. a face un chip, a reprezenta: marmura închipuia fel de fel de flori
ISP.; 2. a-și pune în minte, a-și imagina: închipuiește-ți;
3. Mold. a face toate chipurile, a înjgheba: tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și un car?
CR.