încheia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCHEIÁ, închéi, vb. I.
Tranz. I. 1. A prinde în nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte. ♦
Refl. (Despre persoane) A-și strânge haina, cămașa etc. în nasturi, în copci; a-și lega șireturile de la încălțăminte.
2. A potrivi una într-alta părțile componente ale unui obiect; a îmbina, a uni.
II. 1. A termina, a pune capăt, a sfârși o acțiune, o operație etc. ♦
Refl. (Rar) A ajunge la deplina dezvoltare, la maturitate. ♦ A trage concluzia, a conchide. ♦
Refl. (Rar) A se limita, a se rezuma la...
2. A stabili un acord, a definitiva un tratat etc. ♦ A redacta, a alcătui, a adresa un act oficial. –
Lat. inclavare.încheia (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)încheiá (închéi, încheiát), vb. –
1. A îmbina, a uni, a asambla. –
2. A împreuna, a articula. –
3. A închide, a sfîrși, a termina. –
4. A stabili un acord, a definitiva, a semna un tratat. –
5. A redacta, a alcătui un act oficial. –
6. A prinde în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. –
7. A pune capăt. –
8. (
Refl.) A se limita, a se rezuma la... –
Mr. ncl’iare. De la
cheie (Tiktin; Candrea-Dens., 327; Scriban), sau direct dintr-un
lat. *
inclaviare (Pascu,
Beiträge, 15).
Der. din
lat. inclāvāre, de la
clāvus (Pușcariu 815; REW 2392; DAR) este mai puțin probabilă, și însuși Pușcariu,
Dacor., IV, 708-10, admite o încrucișare cu
cheie. Cf. cheotoare. Der. încheiere, s. f. (final, sfîrșit);
încheiat, adj. (terminat; determinat, precis; prins în nasturi);
încheietor, s. m. (montor);
încheietor, s. n. (croșetă pentru încheiat nasturii);
încheietoare, s. f. (crestătură, fantă; articulație; butonieră; plantă, Sideritis montana);
încheietură, s. f. (articulație; loc unde se împreunează două bîrne;
înv., articol;
înv., concluzie), pe care DAR îl derivă de la un
lat. pop. *clautūra, care nu pare necesar;
descheia, vb. (a desface nasturii);
încheibăra (
var. încherbăra, încherbăla, închelbăra, închiolba, încherba, închelba),
vb. (a asambla, a îmbina), pare a fi nu
der. de la
încheia cu un
suf. expresiv neclar,
cf. încăibăra, înhărbăla (după Pușcariu,
Dacor., IV, 712-20 și DAR, de la un
lat. *
incalvarĭāre, de la
calvaria „
hîrcă”, soluție ce nu pare convingătoare; după Tiktin și Scriban, în legătură cu
încăibăra).
încheia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)încheiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. închéi, 3
închéie, 1
pl. încheiém; conj. prez. 3
să închéie; ger. încheíndîncheià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)încheià v.
1. a prinde cu copci, a lega:
a încheia nasturii, cămașa; 2. a se articula:
unde se încheie brațul cu umărul; 3. a termina:
sprâncenele arcate fruntea albă i-o ’ncheie EM.;
4. a concentra:
numai în arc se încheia meșteșugul și puterea omului aceluia CR.;
5. a face la sfârșit:
a încheia pace, socoteli.4 [Lat. CLAVARE].