îmbufna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBUFNÁ, îmbufnez, vb. I.
Refl. și
tranz. (
Fam.) A (se) supăra (tăcând sau încruntându-se); a (se) bosumfla. –
În + bufnă.îmbufna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)îmbufná (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 3
îmbufneázăîmbufnà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)îmbufnà v. a face mutre, a se bozumfla. [V.
bufnì].