denatura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DENATURÁ, denaturez, vb. I.
Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica.
2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. – Din
fr. dénaturer.denatura (Dicționar de neologisme, 1986)DENATURÁ vb. I. tr. A schimba intenționat natura, caracterele distinctive ale unui lucru. ♦ (
Fig.) A schimba caracterul unui lucru; a altera; a deforma. [< fr.
dénaturer, it. lat.
denaturare].
denatura (Marele dicționar de neologisme, 2000)DENATURÁ vb. tr. 1. a altera natura, caracterele distinctive ale unui lucru, înțelesul unui cuvânt, al unei idei etc.; a altera; a deforma, a falsifica. 2. a adăuga unui produs o cantitate oarecare dintr-o substanță străină, făcându-l impropriu destinației inițiale. (< fr.
dénaturer)
denatura (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)denaturá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
denatureázădenatura (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DENATURÁ, denaturez, vb. I.
Tranz. 1. A schimba (intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc.; a deforma, a altera, a falsifica.
2. A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. — Din
fr. dénaturer.denaturà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)denaturà v.
1. a schimba natura:
nu denaturați cugetarea mea; 2. a lipsi de sentimentele naturale;
ambițiunea denaturează inima.