aristocrat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și
f. Persoană care aparține aristocrației;
p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. – Din
fr. aristocrate.aristocrat (Dicționar de neologisme, 1986)ARISTOCRÁT, -Ă s.m. și f. Cel care aparține aristocrației. //
adj. Distins, ales; aristocratic. [< fr.
aristocrate].
aristocrat (Marele dicționar de neologisme, 2000)ARISTOCRÁT, -Ă s. m. f. cel care aparține aristocrației; (p. ext.) nobil. ◊ (adj.) aristocratic. (< fr.
aristocrate)
aristocrat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și
f. Persoană care aparține aristocrației. ♦ (Adjectival, în jargonul claselor exploatatoare) Distins, ales. –
Fr. aristocrate (<
gr.).
aristocrat (Dicționaru limbii românești, 1939)*aristocrát, -ă s. (d.
aristocratic; fr.
aristocrate). Partizan saŭ membru al aristocrațiiĭ, nobil, boĭer. Adj. Aristocratic. V.
democrat.aristocrat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aristocrát (-to-crat) s. m.,
pl. aristocráțiaristocrat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aristocrat m. membru al aristocrației.
aristocrat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARISTOCRÁT, -Ă, aristocrați, -te, s. m. și
f. Persoană care aparține aristocrației;
p. ext. nobil. ♦ (Adjectival) Aristocratic. — Din
fr. aristocrate.