aforism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AFORÍSM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. – Din
fr. aphorisme, lat. aphorismus.aforism (Dicționar de neologisme, 1986)AFORÍSM s.n. 1. Judecată care redă într-o formă concisă o părere cu privire la viață; sentință, maximă, cugetare.
2. Enunț care sugerează un adevăr teoretic. [< fr.
aphorisme, cf. gr.
aphorismos – definiție].
aforism (Marele dicționar de neologisme, 2000)AFORÍSM s. n. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință. (< fr.
aphorisme, gr.
aphorismos)
aforism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AFORÍSM, aforisme, s. n. Maximă, sentință, cugetare. –
Fr. aphorisme (
lat. lit. aphorismus).
aforism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aforísm s. n.,
pl. aforísmeaforism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aforism n. sentență sau maximă scurtă și plină de noimă (s’a zis mai întâi de
Aforismele lui Hippocrate):
vorbește ’n aforisme ca un filozof grec AL.
aforism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AFORÍSM, aforisme, s. n. Cugetare enunțată într-o formă concisă, memorabilă; maximă, sentință, adagiu. — Din
fr. aphorisme, lat. aphorismus.