țăndărică - explicat in DEX

țăndărică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȚĂNDĂRÍCĂ, țăndărele, s. f. Diminutiv al lui țandără; așchiuță, surcică. ♦ Fig. (și s. m.) Om mic de statură; copil. [Var.: (reg.) țăndurícă s. f.] – Țandără + suf. -ică.

țăndărică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
țăndărícă¹ (așchie mică) s. f., g.-d. art. țăndărélei; pl. țăndăréle, art. țăndărélele

țăndărică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*țăndărícă² (om mic de statură) s. m. și f., g.-d. lui țăndărícă; pl. țăndărícă

țăndărică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*țăndărícă (personaj) s. propriu m.

țăndărică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȚĂNDĂRÍCĂ, (1) țăndărele, s. f., (2) țăndărică, s. m. și f. 1. S. f. Diminutiv al lui țandără; așchiuță, surcică. 2. S. m. și f. Fig. Om mic de statură; copil. [Var.: (reg.) țăndurícă s. f.] — Țandără + suf. -ică.