țăcănitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ȚĂCĂNITÚRĂ,țăcănituri, s. f. Țăcănit1. – Țăcăni + suf. -tură.
țăcănitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) țăcănitúră s. f., g.-d. art. țăcănitúrii; pl. țăcănitúri
țăcănitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ȚĂCĂNITÚRĂ,țăcănituri, s. f. Țăcănit1. — Țăcăni + suf. -tură.